PROGRAM ONLINE
Pentru a veni în sprijinul multora dintre voi, am început un program de lucru online lunar (videoconferință), prin intermediul căruia vom aborda calea spirituală, autovindecarea, dezvoltarea capacităților energetice, manifestarea potențialului interior, conexiunea cu entități minunate din spațiile înalt-vibraționale etc.
Avantajele programului:
- abordare holistică (fizic-energetic-emoțional-mental-spiritual)
- susținere energetică (de grup, cristale, ghizi de lumină)
- două meditații/exerciții la fiecare ședință
- investiție redusă (circa 25 lei/ora)
- impuls motivațional (se știe că oamenii sunt mai deschiși lucrului dacă urmează un program dinainte stabilit)
Structura programului: 8 ședințe/lună – 2 ședințe săptămânale de 90 de minute (lunea și joia, între 18:30 și 20:00).
Ținând cont de necesitățile actuale, începând cu anul 2024 programul online va fi mai bine structurat.
În lunile următoare se vor avea în vedere explorarea școlilor spirituale (de mistere) din trecut. Vor fi revelate tehnici de lucru și secrete care erau ținute ascunse (unele prin jurământ de moarte).
Programul online al lunii martie: zilele de 4, 7, 11, 14, 18, 21, 25, 28
Tematica pentru luna martie:
- Școlile de mistere dacice*
- Medicina holistica zamolxiana
- Serviciul divin prin daruire; drumul spiritual
- Terapie la distanță: două ședințe (sesiunea 2 si 6)
- Tehnici de purificare energetică (sesiunea 3); purificare mentală și emoțională (sesiunea 7)
* Tehnicile care au fost folosite în aceste școli vor fi adaptate la dinamica energo-informațională actuală.
Nu vor fi avute în vedere tehnicile de bază ale școlilor de mistere din antichitate (ex: post prelungit, practica tăcerii pentru a perioadă de timp, testarea la limită a simțurilor, solitudinea etc.)
Contribuție: 300 lei/lună
Cerințe minime: inițiere N1G1 / Autovindecare (modulul 1) sau inițiere Reiki (minim gr. 1)
Cei care doresc să se înscrie pentru luna martie, îmi pot scrie la adresele: remer.ra@gmail.com
Nota:
Ședințele pierdute (individual) nu pot fi recuperate ulterior, exceptând situația când sistemul de videoconferință întâmpină o problemă. Se oferă înregistrarea (audio) pentru fiecare sesiune.
Nu vor fi avute în vedere problemele particulare.
Descoperirea tuturor zonelor din ţara noastră care prezintă o foarte mare importanţă din punct de vedere energetic şi spiritual, precum şi modul în care acestea ne pot fi de ajutor în evoluţia spirituală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu